Publicitatea după revoluție – guma de șters, Duru și primele mostre

Știu că știți că afară e splendid și că e un sentiment de bucurie generalizată, dat de venirea iminentă a unei primăveri îndelung așteptate. E un început senin de martie, bine-venit după un februarie care a fost mai degrabă un octombrie mohorât din toate punctele de vedere.

Așadar, iată-mă afară, cu o țigară în mână și cu un zâmbet larg în suflet cum alunec ca Iepurele Alb spre tărâmul magic al copilăriei. Sunt primii ani de după revoluție și euforia libertății plutește nestingherită în aer. Adulții sunt relaxați că au scăpat de restricțiile impuse de regim, bucuroși că magazinele sunt pline și încrezători într-un viitor mult mai luminos decât tot ce trăiseră până atunci.

Îmi amintesc că una dintre cele mai mari mulțumiri ale părinților mei a fost faptul că se găseau în sfârșit de toate, mai ales mâncarea care nu mai era raționalizată. Instaurarea capitalismului a însemnat deschiderea granițelor și invazia de bunuri din toate categoriile de care românii fuseseră privați atâta timp, mai ales că producția națională nu satisfăcea cererea și/sau nivelul de calitate dorit de consumatori.

Pentru că sistemul capitalist se bazează pe dreptul de proprietate și pe o piață liberă, guvernată de concurență, a intrat curând pe scenă și publicitatea care și-a făcut prima apariție pe micile ecrane. Un pas firesc și un mediu propice având în vedere că după ’89, setea de informație era atât de mare, incât oamenii se uitau cu sincer interes la orice, inclusiv la reclame. Atunci, nu erau hulite și parțial sau total ignorate ca acum, pentru că publicitatea TV era o specie nouă de divertisment informativ. Cu cât erau mai creative, cu atât oamenii se minunau și discutau mai mult despre ele.

Nu-mi amintesc care a fost prima reclamă văzută la televizor, dar vă pot spune care a fost primul spot din acea perioadă care mi s-a întipărit în memorie, pentru că nu l-am înțeles atunci și tot ce nu puteam pricepe, mă enerva și complexa teribil.

bonibon_1

Clipul consta dintr-un fond alb pe care scria SIDA, iar lângă S se afla un obiect rotund, cu circumferința mată și interiorul transparent și care, pe măsură ce se mișca de la stânga la dreapta, ștergea progresiv literele. Mă uitam împreună cu părinții la televizor și pentru că nu mă prinsesem la ce este reclama, i-am întrebat pe ei. Vădit încurcați, mi-au răspuns că la gumă de șters. Aparent, răspunsul lor m-a lămurit, dar pe dinăuntru nu înțelegeam ce legătură are guma de șters cu o boală (știam ce este SIDA, dar nu și un prezervativ) și, mai ales, de ce reacționaseră ai mei așa: surprinși și un pic jenați.

Alte reclame de care îmi amintesc erau la săpunul Duru pentru pachetele cu trei bucăți (cine mai pomenise așa ceva? săpunul era de obicei ambalat singular), la pungile pentru gheață Titan Ice și la dulciuri (Bonibon, Jelibon, Topitop).

s8s

Prima campanie care m-a cucerit, a fost cea realizată prin ’92-’93 pentru Colgate-Palmolive, proaspăt intrată pe piața din România. La televizor rulau din ce în ce mai des spoturile pentru produsele lor , curiozitatea mea era din ce în ce mai mare, așa că bucuria s-a apropiat de extaz când am primit de la un unchi de-al meu o punguță ce conținea trei produse: o pastă de dinți Colgate, un săpun Protex Ultra (de parfumul căruia m-am îndrăgostit iremediabil și pe care îl folosesc și în prezent) și un produs Palmolive (cred că era șampon, dar nu garantez).

Cred că atunci s-a făcut pentru prima dată în România sampling, pentru că la refuzul mamei de a primi de la cumnatul ei încă două punguțe, una pentru ea și una pentru sora mea, unchiul meu a insistat argumentând că la rândul lui le-a primit gratis. Cred că a fost prima acțiune de marketing extrem de eficientă, pentru că noi, alături de mulți alții, am devenit fideli acelor produse și le-am cumpărat în continuare.

Restul e istorie, după cum se spune. Pe o piață în continuă dezvoltare, publicitatea a evoluat în paralel cu ea până la momentul prezent în care suntem “acostați” de ea din toate părțile, iar fiecare îi acordă atenție în funcție de context și interese. Despre publicitate se pot spune multe, atât bune, cât și rele, dar niciodată că este plictisitoare. De aceea o urmăresc în continuare la fel ca în urmă cu 23 de ani: cu interes, entuziasm și multă curiozitate.